Șeminee rustice – de la dorință la necesitate

Un șemineu rustic poate însemna o valoare adăugată însemnată pentru o casă. Când pomenesc despre casă, mă gândesc cu preponderență la o vilă sau un apartament într-o vilă. Valoarea adăugată este vizibilă – spațiul ocupat are o utilitate deosebită în aceste condiții – dar și subtilă – căldura pe de o parte, și esteticul, pe de altă parte, completând un gol interior necesar.

Amplasarea unui șemineu rustic

Amplasarea unui astfel de șemineu nu este o treabă foarte facilă, mai ales dacă vorbim despre o construcție finisată. Noi suntem obișnuiți ca atunci când zugrăvim să avem parte de mizerie și praf. Însă amplasarea unui șemineu rustic este de preferat de realizat încă din stadiul de proiectare al spațiului de locuit. Spre deosebire de șemineele electrice, un șemineu rustic are nevoie de un coș de evacuare pentru fumul rezultat în urma arderilor. seminee rustice - exclusivdesignPe de altă parte, materialele folosite în construirea propriu-zisă a șemineului rustic trebuie să se potrivească cu cele necesare în realizarea interiorului camerei în care este amplasat.  În general, piatra de râu, calcarul și cărămida roșie sunt cvasi-prezente în structura unui astfel de șemineu. Polița șemineului este realizată din lemn masiv de esență tare, astfel încât un mobilier masiv din lemn s-ar potrivi de minute cu șemineul nostru.

Ce înseamnă focar de șemineu?

Spațiul dintr-un șemineu rustic în care se realizează arderea poartă numele de focar de șemineu. El este achiziționat separat și configurat conform cerințelor fiecărui client.  Pentru a ne limita la șemineul rustic, focarul este pe lemne și este construit în general din fontă sau metal. Focarele moderne de șeminee rustice includ un sistem de reglaj al tirajului prevăzut lateral astfel încât arderea să fie mai lentă sau mai puternică, precum și sistem de post-combustie prin care se mărește randamentul arderii lemnelor, consumul lemnos fiind astfel redus.

Copyright Impact Music 2017